And time stopped moving.

Listening to: Imogen Heap - The Moment I Said It


Ma intorc la acelasi cerc vicios care a ajuns sa constituie intreaga mea existenta. Am uitat de clipele in care totul depindea numai de mine. Am impresia ca aceeasi poveste se repeta la nesfarsit, cu persoane diferite sau nu si ca nu pot face nimic pentru a schimba cursul actiunii. Aceeasi intriga la nesfarsit, aceeasi "eu" care uita ca are nevoie de o atingere si acelasi univers in care cred ca sunt cea mai importanta, dar realitatea imi arata ca nu e asa.
Si pentru ca intotdeauna am fost adepta lucrurilor luate cu incetinitorul, pierd. Fiindca am propriul meu ritm, fiindca imi place sa gust fiecare moment si sa ating fiecare vorba, pierd. In lumea asta tulburator de rapida, eu vreau sa respir fiecare clipa, fiindca nu as putea concepe lucrurile altfel. Dar ce-ar trebui sa fac pentru a castiga? Sa uit de mine, de tot ce-am invatat sa fiu, de tot ce m-am chinuit sa devin? Mi-am taiat singura din aripi, m-am obligat sa ma obisnuiesc doar cu mine, mi-am rupt bucati din minte si suflet, mi-am scufundat inima intr-un munte de foc... pentru ce?
Am obosit sa mi se ia totul din fata, am obosit sa joc ruleta ruseasca cu inima mea. N-am cerut niciodata ceva mai mult decat liniste, dar invat pe zi ce trece ca nimic nu e usor atunci cand sunt tintuita in intuneric si lumina nu ma atinge. Am tot asteptat o mana care sa ma traga din asteptarea asta absurda, dar intotdeauna mi-am pierdut speranta in favoarea alteia. Am invatat sa dorm singura, dar nu am invatat cum sa nu mai simt.
Pana la urma, nu mi-am dat seama niciodata de costul actiunilor mele. De cate ori mi-am lasat adevaratele sentimente sa ia locul vorbelor mele seci? De prea putine ori. Am indraznit de prea putine ori sa sper si sa cred in ceva.
Intr-un final, habar nu am cum lucrurile se pot schimba intr-un timp atat de scurt...