And time stopped moving.

Nu stiu unde a inceput totul si nu stiu nici unde o sa se incheie. Am prevazut atatea finaluri pana acum incat am inceput sa cred ca nici nu exista cu adevarat asa ceva. In mintea mea nimic nu se sfarseste cu adevarat, totul e un cerc inchis, fara cap sau coada, aparut din neant si disparut in ceata. Dar ceata intotdeauna se ridica si iarasi o luam de la capat, cu aceleasi minciuni murdare, cu aceleasi vorbe care nu mai ating aceleasi parti intr-un mod egal, cu aceleasi dorinte infame pentru un sfarsit adevarat; dur, sfasietor, poate chiar fatal nu pentru fiinta, ci pentru spirit, dar macar adevarat.

Nu stiu ce e mai bine sau mai rau: sa simti totul sau sa nu simti nimic? M-am intors la radacini, la ceea ce am fost pana acum cativa ani si vidul asta e relativ. Ma simt golita de adevarata mea fiinta si nu stiu cum sa ma accept din nou, cum sa FIU din nou. Fiecare zi e o alta zi in care reneg orice alta apropiere, o alta zi in care zidul din jurul meu creste, o alta zi in care imi construiesc o noua armura. Fir-ar, e atat de bine, dar si atat de rau cand crezi ca inima ta e buna doar sa-ti pompeze sange in trup!