Te sper trecand, venin spunand.
Listening to: Coma - Un semn
Ceva ce-am scris prin toamna.
Sabb.
Ceva ce-am scris prin toamna.
Apus renascut
Fumul dansează graţios prin toată camera. E un schimb
neîncetat între un vals melancolic şi un tango pasionant, cu nuanţe mirifice de
nostalgie. Se înalţă către tavan şi nu pot să nu mă întreb dacă el mă priveşte
în timp ce analizez fiecare fir de fum.
A apărut de
nicăieri. A apărut după ani întregi, ani în care trupul mi-a fost mistuit de
foc şi sufletul mi-a fost îngheţat de cea mai aprigă şi înverşunată ură. A
răsărit din neant chiar când eram pe cale să accept, într-un sfârşit, că
fiecare mare dragoste are un final nenorocit. Aproape acceptasem că dragostea
pe care i-o purtam mi-a sfâşiat esenţa şi a călcat în picioare tot ce eram.
Atunci a apărut
el, de nicăieri şi de oriunde.
Privesc
adolescentul transformat în bărbat şi sunt absorbită de sublimul fiinţei sale.
Marele meu iubit e creat cu o desăvârşire şi un sublim care mă seacă de orice
frumos pe care îl deţin. Lângă el, banalitatea mă înconjoară şi îmi pătrunde în
vene, scoţând la iveală imperfecţiuni catastrofale. Boala îmi roade trupul şi sufletul
încetul cu încetul, dar diferenţele dintre noi mă omoară mai rapid, mai crud,
mai violent.
Văd cum stă în
dormitorul meu şi analizează fiecare colţ. Sprânceana stângă i se ridică într-o
grimasă, pe care însă încearcă să o ascundă. Camera asta dezbrăcată, secauita,
pustie pare atât de însufleţită atunci când el e aici!
Se ridică de pe
pat, lăsând urma trupului său pe cearceafurile simple. Păşeşte încet, priveşte
îndelung cele câteva piese de mobilier şi le atinge pe rând, greoi şi trist.
Ocoleşte camera şi se întoarce lângă pat, atingându-i fiecare centimetru.
Braţele lui, atât de minunate, plâng. Poate îşi dă seama cât am iubit în acel
pat, câţi bărbaţi am distrus şi câte nopţi au sângerat cu pasiunea mea
neîmpăcată, nepotolită. Chipul i se strânge sub o ploaie de lacrimi şi nu ar
vrea să plângă. Însă el nu ştie cât am plâns eu când am îmbrăţişat cu îndârjire
străini, când în mintea şi trupul meu era săpat doar numele lui. Un singur nume
în sute de nopţi de amor trist.
Bărbatul acesta,
cu perfecţiunea lui care îmi fură tot aerul şi toată fiinţa, cu zâmbetul care
poate să distrugă sau să croiască vieţi, plânge pentru mine. Plânge pentru anii
pierduţi, pentru nopţile pe care le-am închis în vulgarul efemer din pricina
unei iubiri apuse, plânge pentru fiecare sărut şi îmbrăţişare irosite. Plânge
pentru trecutul neiertător, prezentul incert şi viitorul violent. Plânge pentru
întunericul care mă aşteaptă să îi cad în braţe, pentru focul care mă va mistui
pentru eternitate.
Îi prin mâna în
degetele mele şi îi privesc adânc ochii înlăcrimaţi, scumpii lui ochi albaştri,
care mi-au umplut viaţa de seninul lor şi care mi-au apărut în mii de vise.
Buzele lui, care au fost ale mele într-un trecut îndepărtat, tremură. Îşi
aţinteşte ochii asupra mea şi îmi spune din priviri să îl iert, nu a vrut să mă
părăsească, nu a vrut să aducă moartea atât de aproape, nu a vrut să mă
rănească.
- Moartea nu e
decât un schimb, dragul meu. Schimb viaţa asta plină de păcate cu una nouă.
Poate va fi bună, poate că nu. Însă am obosit, am inima frântă, sunt toată un
eşec, m-ai rănit şi viaţa mea s-a făcut pulbere. Un mare om a spus odată: te
iubesc şi te voi iubi toată viaţa, iar dacă şi după moarte oamenii se iubesc,
atunci te voi iubi pentru totdeauna.
5 comentarii:
M-a atras titlul tau - ador melodia aia! <3
Intotdeauna mi-a placut cum ai scris - ai talent, asta e clar! Imi place cum ai descris toata atmosfera: camera, sentimentele si portretul lui si toata suferinta ei.
Citatul de la final mi se pare superb.
Felicitari, Sabi! :* (eu tot Sabi iti zic, desi te semnezi altfel:)))
Geo, iti multumesc foarte mult, mereu ai cate o vorba buna despre prozele mele>:D<
Pai asta merita - o vorba buna! :))
Handi,deci pe bune asta chiar e cea mai marfa postare a ta. si fara sa glumesc:))...chiar tu ai scris-o?
geniala:X
Da handi, chiar eu am scris-o. Dar nu ti-am dat sa citesti nimic si tocmai de asta esti asa uimita :) Totusi, mai am multe.
Trimiteți un comentariu